Despre emoții: pot fi acestea stăpânite sau nu de către un vorbitor în public?

Emoțiile sunt acele mici elemente care ne conturează personalitatea și sunt deseori folosite pentru a caracteriza pe cineva: prietenul tău este vesel, altul este irascibil, portarul e mereu trist, vecinul de bancă e un fricos și tot așa. Emoțiile nu sunt străine nici pentru persoanele publice sau cei care trebuie să vorbească pentru un public, iar faptul că ele (emoțiile) trebuie stăpânite poate fi o adevărată provocare.

În primul rând, stăpânirea unei emoții, indiferent de calitatea acesteia, cauza sau intensitatea, ține foarte mult de individ. Unii pot să își păstreze calmul în situații extreme, alții reacționează exagerat la un stimul foarte mic.Vorbitorul în public trebuie să rămână cât de cât imparțial față de ce se întâmplă în public și să se axeze pe ideea pe care o transmite, chiar dacă modul în care o face este unul departe de a fi sobru.

În al doilea rând, un vorbitor în public ar trebui să știe să-și stăpânească emoțiile, pentru că este un profesionist, iar ideea pe care o transmite trebuie să fie clară; pe de altă parte, emoțiile conferă o structură cuvintelor care sunt transmise publicului, impactul acestora fiind deseori dependent de modul în care au fost rostite. 

În concluzie, să fii emotiv este omenesc, iar un vorbitor în public poate să nu țină în frâu emoțiile sale pe tot timpul discursului, intervenind astfel momente jenante sau amuzante. Totuși, un vorbitor cu experiență va ști să transforme un moment care nu merge conform planului într-o pauză de relaxare, o glumă sau pur și simplu, va improviza, astfel încât discursul să fie reușit.