Saturday 9 April 2016

Despre admirație

Admirația este o calitate foarte frumoasă, însă dusă până la extremă poate cauza doar suferință.

În primul rând, capacitatea de a admira ceva, fie un lucru, un om sau un gest, este o trăsătură a omului care își acceptă calitățile și defectele, fiind capabil să vadă ceva frumos și în ceilalți oameni.
În al doilea rând, admirația este un lucru bun, deoarece datorită acestuia omul își stabilește un țel, apare motivația și ambiția de a fi mai bun, de a excela. Admirând un tablou, un pictor se va ambiționa să picteze unul mai bun; admirând o prietenie frumoasă un adolescent își va revizui atitudinea față de prietenii săi și va face tot posibilul ca relația de amiciție pe care o are să devină mai trainică și mai sinceră; admirând o mamă ce-și iubește nespus copilul, o femeie se va ambiționa să devină o mamă (cel puțin) la fel de minunată.
În concluzie, admirația provoacă motivația, dorința de a fi mai bun decât omul admirat, de a face lucrurile mai bine, de a te perfecționa. Totuși, există un nu – admirația dusă până la extremă, când admirația unui lucru, om sau gest se transformă în invidie, generează frustrări și pierderea încrederii în forțile proprii.
Astfel, admirația rămâne a fi o calitate frumoasă și nobilă doar atunci când știi să admiri din inimă, motivându-te să ajungi la același nivel (sau chiar mai sus) cu persoana (sau obiectul, sau gestul, situația)  admirată.

No comments:

Post a Comment