Invidia, din punctul meu de vedere, este
frustrarea ce survine după conștientizarea succesului altcuiva în
domeniul care reprezintă o formă a propriei vieți. Astfel, invidia este
opusă admirației: prima distruge, cealaltă motivează.
În primul rând, sentimentul etichetat
drept invidie este unul extrem de deranjant: pe lângă faptul că
deranjează oamenii din jur, acesta își deranjează în primul rând
stăpânul. Efectele nu sunt neapărat vizibile, poate doar o față mereu
indignată sau revolta împotriva unui om în particular. Totuși, efectul
interior este mult mai devastator: gânduri ațintite asupra succesului
altcuiva, ura împotriva acestui om, lipsa de motivație pentru a face
ceva folositor și ignorarea totală a celorlalte calități ale persoanei.
În al doilea rând, invidia tinde să
distrugă cele mai frumoase prietenii și în același timp duce la
pierderea viziunii clare asupra lumii. Astfel, un om invidios nu va avea
forța necesară să treacă peste; va fi mușcat de invidie de fiecare dată
când va auzi de obiectul urii sale. Nu va mai munci ca mai înainte.
Activitățile lui vor fi replanificate din vina frustrărilor și a
incapacității de a trece peste. Un om invidios și slab nu va reuși să-și
focalizeze atenția asupra lucrurilor cu adevărat importante.
Astfel, invidia devine una dintre
problemele majore ale societății: pe de o parte, distruge relațiile
interumane. Pe de altă parte, aceasta este capabilă să schimbe anumite
persoane într-o direcție nu chiar bună, ducând la pierderea integrității
acestora, debusolându-i.
No comments:
Post a Comment