Imaginile ce se topesc în zare, ducând cu
ele toate tristețile, visele, dorințele, amintirile sunt niște iluzii.
Ființe neînsuflețite, atât de dragi, atât de dureroase, atât de dulci
și atât de inaccesibile…
Din punctul meu de vedere, iluzia este o
imagine vizuală care reprezintă ascunzișul fiecărui om. Aceasta se
regăsește în visare, fie ea nocturnă sau cu ochii deschiși. Iluzia,
astfel, creează acea stare de liniște în suflet, portretizând cele mai
sincere dorințe și cele mai frumoase aspirații ale omului.
Pe de altă parte, iluzia poate fi o
experiență dureroasă dacă privește viața omului în afara visării.
Astfel, deziluzionarea cu privire la un om, un lucru, o situație vine
foarte repede, fiind alimentată, de altfel, de gândurile ce au trecut
din planul imaginație în cel al realității. O iubire se va sfârși tragic
dacă obiectul adorației nu este precum acel creat de o iluzie în
interiorul sufletului. O persoană va fi privită cu alți ochi dacă nu s-a
ridicat la așteptările altcuiva, aceste ”așteptări” fiind alimentate de
aceeași iluzie trecută în planul realului.
Astfel, iluzia este o stare nemaipomenit
de plăcută, care induce cele mai frumoase amintiri, imagini ideale
despre oameni și scena perfectă a vieții de zi cu zi. Totuși, partea
cealaltă a medaliei prevestește doar durere; sufletul omului este un
diamant fragil, care de la o simplă atingere se poate transforma în
pulbere. De aceea e foarte dificil, pentru unii, să înțeleagă că iluzia
este din domeniul imaginarului și că nu trebuie aplicată în viața reală…
No comments:
Post a Comment