Instinctul de frică există la toate
speciile de animale, acesta fiind unul dintre instinctele de apărare.
Frica poate fi de mai multe feluri, morală, psihică, indusă, însă cea
mai cumplită este frică de a muri.
Pe de o parte, frica este un instinct
normal, specific majorității fințelor vii. Aceasta se manifestă în
momente cruciale, precum în fața unei consecințe sau în fața morții.
Există și frici nefondate sau exagerate, numite fobii: frica de apă,
frica de întuneric, frica de înălțimi. Acestea apar în urma unor traume
din copilărie sau reies din anumite întâmplări și discuții cu oamenii.
Pe de altă parte, frica poate fi deseori
indusă – de o persoană, de convingerile cuiva, de un regim politic, de
gânduri paranoice sau de amintiri și întâmplări din trecut legate de
subiectul respectiv. Astfel, aceasta este o frica nefondată pe instinct,
ci mai mult pe spălare de creier sau lipsa gândirii raționale. De
exemplu, în evul mediu era indusă frica de zeul suprem, care pedepsea pe
cel ce nu asculta de poruncile acestuia. De altfel, omul din evul mediu
nu avea nevoie de dovezi de existență sau prezența acelui zeu ca să fie
sigur că ceea ce i se induce este adevărat. În liniștea interioară,
omul făcea și chibzuia totul pornind de la o singură premisă – voi fi
pedepsit. Dintr-o de frică nefondată se nasc și alte cusururi –
lașitatea, frustrarea, lingușirea, minciuna.
În concluzie, consider că frica este un
sentiment normal pentru orice ființă vie, deoarece aceasta înștiințează
de apariția unui pericol ce deseori poate costa viața, onoarea,
libertatea. Pe de altă parte, inducerea fricii este o tactică deseori
folosită împotriva mulțimii pentru a oferi putere anumitor cercuri
sociale, astfel inducând oamenii în panică și făcându-i supuși și
dezinteresați de propria valoare intelectuală.
No comments:
Post a Comment