Despre cinste

Cinstea face parte din arsenalul de luptă a omului împotriva societății. Astfel, creându-și un mecanism de apărare – adică o mască sub denumirea de ”cinste”, individul se poate simți bine în cercul semenilor săi.

Pe de o parte, cinstea este considerată o calitate. Acest fapt se datorează moralei, care, de altfel, influențează părerea societății despre ”cinstea curată” sau mai puțin a  unui om. Astfel, un individ ce respectă normele impuse de societate, nu se evidențiază decât prin fapte lăudabile, pe placul întregii comunități, capătă titlul de ” om cu cinste”. Totuși, această calitate este atribuită și oamenilor principiali, mai ales indivizilor care își respectă promisiunile și angajamentele. Cinstea în acest caz devine fața posesorului – ridicându-l în ochii lumii drept un om deosebit, deși dacă am avea o societate sănătoasă cinstea nu ar mai fi ceva ieșit din comun.

Pe de altă parte, cinstea este folosită ca o armă de îmblânzire a ”turmei”. Deseori, într-o societate sunt dictate normele morale, astfel un om ce se evidențiază prin ceva ”anormal” devine ”fără cinste”. De exemplu, în societatea medievală un alchimist era considerat om fără cinste, doar pentru că avea dorința, inteligența și pasiunea de a cunoaște lumea, lucru nepermis de către slujitorii religiei. Astfel, acest om, care inițial era ”normal”, după descoperirea șocantă că lumea de fapt e mult mai reală decât și-o imaginau frunțile aplecate până-n pământ, devine un om fără cinste, toate calitățile și binele făcut fiind uitate în favoarea ideei principiilor de cugete limitate.

Astfel, cinstea este o calitate, o bună imagine în fața comunității și o capacitate de a fi rațional și cinstit, asumându-ți responsabilitatea pentru cuvintele spuse sau faptele făcute. Pe de altă parte, aceasta este o  bună armă de control asupra majorității, deseori  reprezentând morala și ideea despre viață a tiranului, și nu a omului de rând care percepe cinstea altfel. În concluzie, cinstea este o calitate cu două fețe, indiferent de dorința individului, care fie este apreciată și admirată, fie este negată și clevetită drept ”imorală”.